OpenBirdMaps Help

From OpenBirdMaps
Jump to: navigation, search

Contents

Prezentare generală

OpenBirdMaps lansată în 2016 de Asociația „Grupul Milvus" este o bază de date dedicată colectării și prezentării unor informații asupra distribuției și abundenței spațiale și temporale a păsărilor sălbatice din România (eventual și din alte țări/regiuni).

OpenBirdMaps are ca scop principal asigurarea accesului la date neprelucrate colectate de ornitologii amatori sau profesioniști pentru a crește oportunitatea de a le utiliza în scopul conservării naturii, în scopuri științifice, în educație sau pentru alte scopuri non-comerciale.

OpenBirdMaps este dedicat ideii de a oferi acces liber la datele originale (neprelucrate) colectate de ornitologi, astfel regula de bază va fi prezentarea datelor în acest mod. Însă datorită anumitor constrângeri independente de OpenBirdMaps, anumite date nu pot fi făcute publice. OpenBirdMaps va accepta și aceste date cu condiția publicării lor parțiale, iar în cazul încetării restricției în viitor, publicării lor integrale. Prin publicarea parțială a acestor date, publicul larg va afla despre existența acestora, de proprietarul datelor, iar detaliile publicate vor ajuta și la evaluarea calitativă a informației pentru utilizatorul potențial. Datele nu vor fi suficient de detaliate pentru utilizarea lor.

Înregistrarea la OpenBirdMaps este gratuită și liberă, dar se face pe baza unei invitații trimise de către oricare dintre utilizatori. Dacă nu cunoașteți niciun utilizator, vă rugăm adresați-vă administratorilor.

Înaintea utilizării OpenBirdMaps vă rugăm citiți secțiunea Reguli și condiții de utilizare!

OpenBirdMaps face parte din familia bazelor de date OpenBioMaps. OpenBioMaps este un proiect internațional în vederea creării unor baze de date deschise și gratuite legate de distribuția ființelor vii. Scopul dedicat este sprijinul științei, a conservării naturii și a educației. Parteneri: Facultatea din Debrecen Egyetem, Eötvös Loránd Tudományegyetem, Eszterházy Károly Főiskola, Duna-Ipoly Nemzeti Park Igazgatóság, WWF Magyarország și Asociația „Grupul Milvus".

Ce fel de date așteptăm?

În OpenBirdMaps pot fi încărcate orice date referitoare la păsări sălbatice despre care se cunoaște cel puțin data observației, observatorii, locul observației și specia (sunt acceptate și date pentru care exemplarul/exemplarele nu a(u) putut fi identificat(e) la nivel de specie, dar observațiile au relevanță și în acest mod).

Valoarea datelor

Există o diferență semnificativă ca valoare în ceea ce privește efortul alocat colectării datelor:

  1. Date colectate pe baza unor metode standardizate
    • sunt datele cele mai valoroasepentru că furnizează cele mai precise informații asupra distribuției și abundenței speciilor, fiind standardizate, ele permit și prelucrarea lor statistică.
    • datele colectate pe baza unor metodologii au de obicei cea mai mare valoare dacă fac parte dintr-un set de date mai largi, astfel recomandăm participarea în scheme de monitorizare/evaluare naționale sau locale pentru că acesta este modul în care puteți contribui în măsura cea mai mare la colectarea de date.
    • aplicarea unor metodologii simple din afara schemelor de monitorizare/evaluare existente pot oferi informații suplimentare față de observațiile ocazionale, ca de ex. numărul exact al exemplarelor observate sau informația că anumite specii au fost căutate activ (de ex. în cadrul metodei observații de pe punct de observație ale păsărilor răpitoare este prevăzută căutarea activă a tuturor exemplarelor de păsări răpitoare și berze negre).
    • În habitatele acvatice recomandăm folosirea metodologiei Numărarea completă a păsărilor acvatice oricând există posibilitate. Habitatele acvatice sunt destinațiile preferate a multor ornitologi, astfel se pot aduna foarte multe date referitoare la distribuția și abundența acestor specii.
  2. Observații ocazionale
Mulți ornitologi și alți iubitori ai naturii ies la observații fără dorința de a urmări o metodologie riguroasă. Totuși, în cadrul acestor ieșiri pe teren pot fi colectate multe date care pot contribui în mod semnificativ la înțelegerea noastră asupra distribuției și abundenței speciilor.
Notarea numai anumitor specii din cele observate (liste incomplete) contribuie la cunoașterea ditribuției speciilor respective, însă recomandăm ca în cadrul observațiilor ocazionale să încercați să faceți liste complete de specii de câte ori aveți ocazia!
Ce este o listă completă de specii?
  • dacă observatorul este atent la toate speciile de păsări din zona vizitată și le notează, atunci vorbim de o listă completă de specii. În cazul listelor complete, observațiile trebuie realizate în timpul plimbărilor per pedes, dar pot fi acceptate ca liste complete și cazurile în care zonele sunt vizitate cu un mijloc de transport (mașină, bicicletă) pe distanțe scurte, dar cu observații mai lungi efectuate per pedes între deplasări. Nu sunt considerate liste complete cele realizate exclusiv sau preponderent din mijloacele de transport (de ex. o listă făcută între două localități din mașină sau de pe bicicletă), nici cele în care observatorul este preocupat în primul rând cu o altă activitate deși între timp observă și anumite specii de păsări (de ex. dacă lucrează în grădină).
  • pentru a avea o listă completă validă trebuie notate: ora începerii și durata observațiilor.
  • recomandăm estimarea aproximativă a numărului de exemplare observate.
  • menționăm că anumite metode nu cer liste complete (de ex. numărarea completă a păsărilor de apă sau observațiile de pe puncte pentru păsările răpitoare), dar dacă observatorul a fost atent, respectiv a notat și celelalte specii care nu sunt vizate direct de metodologie, acestea devin liste complete. La aceste tipuri de metodologii, în formulare există opțiunea de a preciza dacă este vorba de o listă completă sau nu!
De ce liste complete?
  • pentru că oferă informații asupra prezenței și absenței speciilor, pe când listele incomplete (notarea numai unora dintre speciile observate) oferă informații numai asupra prezenței, dar nu și asupra absenței speciilor.
  • dacă este estimat numărul exemplarelor observate, înseamnă că sunt prezentate și informații asupra abundenței speciilor.
  • pentru că efortul necesar nu este comparabil cu cel investit în urmărirea unor metodologii standardizate, dar permite totuși realizarea unor analize ceea ce nu este posibil cu listele incomplete.
  • contribuie semnificativ la evoluția ornitologului în recunoașterea speciilor de păsări.

Accesibilitatea datelor

Nivele de acces

Toate observațiile sunt vizibile pentru administratori, respectiv fiecare utilizator va avea acces la toate datele proprii.

Pentru restul utilizatorilor observațiile publicate în OpenBirdMaps vor avea trei nivele de acces:

Date publice
  • Toate detaliile observațiilor sunt publice.
Observațiile ascunse ale unor specii periclitate sau cuiburi
  • geometria este înlocuită cu poligonul țării, adică este ascunsă
  • dintre detalii vor fi vizibile numai specia și observatorii
Observațiile cu acces parțial restricționat

Folosite în primul rând la proiecte sau programe la care nu pot fi publicate observațiile. În acest caz vor fi publicate numai anumite detalii care permit publicului larg să afle despre existența acestora, despre proprietarul datelor, iar detaliile publicate vor ajuta și la evaluarea calitativă a informației pentru utilizatorul potențial. Datele nu vor fi suficient de detaliate pentru utilizarea lor.

  • geometria: dacă este poligon sau linie va fi înlocuit cu simbolul centroidului. Numărul de decimale din coordonatele centroidului liniilor sau a poligoanelor, respectiv a punctelor sunt reduse la 1. De ex. dacă coordonata este N45,456666 E24,5644444, acesta va fi redusă la N45,400000 E24,500000. Prin urmare utilizatorul va cunoaște locul aproximativ al observației (în cazul exemplului va știi că observația se află undeva între N45,400000-45,499999 E24,50000-24,599999), dar nu va cunoaște locul exact al observației
  • data: va fi vizibil numai anul
  • vor fi vizibile următoarele detalii:specia, observatorii, programul, metoda și proprietarul datelor

Vizualizarea pe hartă

  • datele publice apar în albastru
  • datele proprii ascunse cu oricare metodă vor apărea în locurile originale, dar vor fi colorate în roșu
  • administratorii văd datele ascunse ale celorlați utilizatori în locurile originale, acestea vor fi colorate în portocaliu
  • datele cu acces parțial restricționat apar celorlalți utilizatori (în afară de utilizatorul care a încărcat datele și administratorii) în pătrate verzi
  • datele ascunse a speciilor periclitate sau a cuiburilor nu sunt vizibile pe hartă (în afară de utilizatorul care a încărcat datele și administratorii)

Încărcare de date

Esențial de citit

  1. Înainte de încărcarea datelor vă rugăm să reflectați asupra valorii datelor pe care le dețineți – date din observații ocazionale cu liste incomplete, liste complete, date colectate pe baza unei metodologii specifice, date detaliate despre cuiburi etc. – alegeți formularul care corespunde datelor respective! Listele complete sunt mult mai valoroase ca cele incomplete, iar datele colectate pe baza unor metodologii sunt cele mai valoroase. Ar fi păcat să pierdem observații valoroase din cauza neatenției!
  2. Anumite metode nu cer liste complete (de ex. numărarea completă a păsărilor de apă sau observațiile de pe puncte pentru păsările răpitoare), dar dacă observatorul a fost atent, respectiv a notat și toate celelalte specii care nu sunt vizate direct de metodologie, atunci acestea devin liste complete. În cazul acestor tipuri de metodologii există în formulare opțiunea de a preciza dacă este vorba de o listă completă sau nu!
  3. Vă rugăm să folosiți încărcarea de date din fișiere numai după ce ați citit cu atenție instrucțiunile cele mai importante legate de această procedură!
  4. În cazul metodologiilor vă rugăm să vă asigurați că metodologia urmărită de dumneavoastră corespunde metodologiei definite în baza de date!
  5. În cazul câmpurilor cu liste – de ex. Gradul de precizie a numărătorii – asigurați-vă că știți exact ce înseamnă fiecare valoare a listei! Explicațiile se regăsesc la #Câmpuri (în cazul câmpurilor generale) sau în descrierea metodologiilor (câmpurile specifice).
  6. Vă rugăm simplificați poligoanele și liniile la minimum posibil (maxim câteva zeci de puncte)! Nu merită să încărcați geometrii formate din sute sau mii de puncte!
  7. Pentru a le proteja de posibile amenințări, vă rugăm ascundeți toate datele speciilor Otis tarda și Tetrao tetrix, respectiv datele exemplarelor aflate în teritorii cunoscute sau posibile ale speciilor Aquila heliaca, Aquila chrysaetos, Falco cherrug, Falco peregrinus și Bubo bubo!
  8. Dacă aveți date colectate pe baza unei metodologii care nu figurează în baza de date, vă rugăm contactați administratorii pentru a discuta modalitatea prin care pot fi adăugate datele în mod corect!
  9. Funcția skip se folosește în mod obligatoriu în cazul în care există rânduri goale (au fost adăugate la tabel mai multe rânduri decât era necesar), pentru că aceste rânduri, fiind goale, nu conțin informații în câmpurile obligatorii. Astfel, nu este permisă încărcarea lor în baza de date.
  10. În câmpul Specia pot fi introduse orice denumiri. O denumire introdusă este salvată și listată. Pentru evitarea greșelilor vă recomandăm folosirea acestei liste dacă denumirea apare pe ea.

Formulare

Încărcarea de date se face prin formulare predefinite de administratori. Formularele sunt de obicei definite pe baza cerințelor metodologiilor folosite pentru colectarea de date, dar pot fi create formulare și urmând alte principii. De exemplu, deși cuiburile pot fi încărcate și din formularul de Observații ocazionale – liste incomplete, aici nu există posibilitatea de a da detalii filtrabile despre unele aspecte legate de cuib (de ex. conținutul cuibului, locul cuibului, etc). Când se dorește încărcarea de astfel de date este recomandată folosirea formularului creat special pentru cuiburi.

Există două modalități principale de încărcare a datelor:

  • introducerea directă a datelor prin formularele bazei de date
  • încărcarea de date din diferite tipuri de fișiere (de ex. .xls, .csv, .gpx). Vă rugăm să folosiți încărcarea de date din fișiere numai după ce ați citit cu atenție instrucțiunile legate de aceasta!

Funcții în formulare


Mișcarea între câmpuri folosind tastatura
Tab
  • sare în câmpul următor
Săgeți
  • câmpuri inactive: mișcare între câmpuri inactive
  • câmpuri active tip input: mișcare în text
  • câmpuri active tip listă: mișcare între valorile listei
Esc
  • inactivează câmpul activ
Page Up și Page Down
  • câmpuri inactive: sare la începutul rândului precedent/următor
  • câmpuri active tip listă: sare la prima/ultima valoare a listei
Câmpurile autofill

Prin introducerea unei valori în câmpurile autofill se va completa automat valoarea respectivă în toate câmpurile din coloană.

Autofill în combinație cu Skip poate fi folosit pentru completarea mai multor, dar nu a tuturor câmpurilor din coloană. Câmpurile selectate cu Skip nu vor fi completate.

Funcția de liste (de ex. Gen, Vârstă, Statutul exemplarelor) nu funcționează în câmpurile autofill. Pentru a folosi autofill trebuie introdusă, sub formă de text, una dintre valorile de listă definită, scrisă corect (valorile listei pot fi verificate în câmpurile normale).

Skip

Funcția skip poate fi folosită pentru două lucruri:

  • pentru completarea multiplă cu autofill a unora dintre câmpurile dintr-o coloană (vezi la secțiunea #Câmpurile autofill)
  • pentru a marca acele rânduri pe care nu intenționăm să le încărcăm în baza de date. Această funcție:
    • se folosește în mod obligatoriu în cazul în care există rânduri goale (au fost adăugate la tabel mai multe rânduri decât era necesar), pentru că aceste rânduri, fiind goale, nu conțin informații în câmpurile obligatorii, astfel nu este permisă încărcarea lor în baza de date.
    • se poate folosi la excluderea datelor pe care nu intenționăm să le încărcăm, în cazul încărcării datelor dintr-un fișier (file upload).
Câmpuri obligatorii și câmpuri facultative

Fără încărcarea de date în toate câmpurile obligatorii, nu este permisă încărcarea datasetului. Câmpurile care sunt întotdeauna obligatorii sunt Data, Observatorii, Geometria (format WKT sau coordonate), Denumire științifică, Unitatea și Ascunderea observației unei specii periclitate/cuib, dar în funcție de metodologie vor exista și alte câmpuri obligatorii în majoritatea formularelor.

Vizualizarea observațiilor pe hartă înainte de încărcare

Datele pot fi vizualizate înainte de încărcare folosind linkul de sub tabel: Vizualizează pe hartă. Acest pas este recomandat mai ales în cazul încărcării datelor din fișier în vederea eliminării greșelilor (de ex. schimbării coordonatei X cu Y, care mută datele în Arabia Saudită), dar poate fi utilă și în cazul datelor încărcate pe formularele web.

Salvarea sesiunii de încărcare de date

Dacă introducerea de date trebuie întreruptă înainte de a putea fi încărcate, datele pot fi salvate (sub formă de tabel). Sesiunile salvate se regăsesc în Profile/Continuarea încărcărilor salvate.

Câmpuri


Metode

Câmpul metode este obligatoriu, valoarea căruia este de obicei predefinită în cazul formularelor de pe interfața web.

Fiecare metodă introdusă în baza de date are o descriere la #Metode, dar sumarul acesteia este prezentată și la descrierea formularelor.

Dacă se dorește introducerea unor date pe baza unei metodologii care nu se regăsește în baza de date, vă rugăm să contactați administratorii.

Programe, Cod eșantion centralizator, Cod unitate de monitorizare

Multe date sunt colectate în cadrul anumitor programe de monitorizare sau studii. Aceste câmpuri au fost create pentru a permite filtrarea ușoară a acestor date.

Fiecare program dedicat publicului larg are o descriere și în cele mai multe cazuri și un formular separat.

Program național
  • multe specii sunt vizate de programe de monitorizare naționale, ca de ex. Monitorizarea Păsărilor Comune sau Monitorizarea efectivelor de iernare a păsărilor răpitoare. De obicei vor fi create formulare specifice programelor naționale.
Program local
  • creat pentru programe locale de monitorizare/evaluări (de ex. monitorizarea unor specii dintr-o zonă)
  • crearea de programe locale este posibilă momentan numai prin intermediul administratorilor. Este planificată crearea unei interfețe dedicate userilor prin care aceștia ar putea crea astfel de programe.
Cod eșantion centralizator
  • folosit pentru gruparea Unităților de monitorizare, de ex. codul pătratului din Monitorizarea Păsărilor Comune care grupează punctele de observație.
Cod unitate de monitorizare
  • codul geometriei la care se referă observația de monitorizare/recensământ (de ex. punctul de observație, transectul, un poligon al unui lac, etc.)
  • geometria acestuia odată selectată în formularul web se încarcă automat în câmpul Geometrie. Deși completată în mod automat, Geometria în aceste cazuri poate fi schimbată – de fapt în cazul anumitor metodologii, ca de exemplu în metodologia folosită în Evaluarea națională a păsărilor răpitoare de zi, acesta este chiar recomandată (exemplarele observate nu sunt încărcate pe punctul de observație, ci în locul unde au fost observate)
Timpul începerii, Durata observației

Cu toate că pe formularul web datele se introduc în format OO:MM (oră:minut), acestea sunt convertite în minute (numere întregi), ora 00:00 fiind egală cu valoarea 0.

Geometrie
  • are format WKT (Well-known text)
  • este permisî încărcarea datelor pe puncte, linii, respectiv poligoane
  • Important! Vă rugăm simplificați poligoanele și liniile la minimum posibil (maxim câteva zeci de puncte)! Nu merită să încărcați geometrii formate din sute sau mii de puncte!
  • există trei posibilități de încărcare a datelor:
  1. De pe hartă (get coordinates from map): se pot desena pe hartă cu ajutorul uneltelor din partea de jos a ferestrei: puncte, linii sau poligoane, urmate de apăsarea tastei Add data here care va apărea în partea stânga sus a ferestrei. Vă rugăm folosiți unealta Buffer la încărcarea datelor doar în cazuri extrem de justificate, de obicei aceasta trebuie lăsată la setarea originală de 0 m.
  2. Din poligoane preîncărcate (get polygon from named list)
  3. În cazul programelor de monitorizare, odată cu selectarea Codului unității de monitorizare, câmpul Geometrie va fi completat automat de geometria acestuia. Aceasta poate fi schimbată dacă se dorește sau așa cere metodologia specifică, punctuală, a locului unde sunt observate exemplarele.
Unitatea

Definește observația care se referă la un exemplar viu, cadavru, cuib sau alte semne ale prezenței speciilor.

Este important să schimbați unitatea dacă nu este vorba de exemplare vii pentru că:

  • informația are altă valoare (de ex. un cuib înseamnă cuibăritul speciei, pe când un exemplar nu)
  • informația devine filtrabilă (de ex. pot fi căutate informațiile referitoare la cuiburile unei specii)

Vă rugăm să fiți atenți să nu introduceți de ex. un cadavru ca exemplar, notând la Observații că este vorba de un cadavru deoarece această informație este greu filtrabilă.

Denumire științifică

În câmpul Denumire științifică poate fi introdusă orice denumire. O denumire odată introdusă este salvată și listată la introducerea datelor. Pentru evitarea greșelilor este recomandată folosirea acestei liste dacă denumirea apare în ea.

Baza de date lucrează cu denumirea științifică (latină) a speciilor.

La unele specii pot exista mai multe denumiri sinonime (de ex. Emberiza calandra sau Miliaria calandra, Poecile palustris sau Parus palustris). Folosirea sinonimelor este permisă, datele pot fi încărcate cu utilizarea oricărei denumiri valide preferate de utilizatori. Dacă subspecia este relevantă poate fi introdusă și aceasta (de ex. Buteo buteo vulpinus). Subspeciile vor fi tratate ca sinonimele speciilor la nivelul bazei de date.

Pot fi introduse și denumiri mai generale, precum specia la care se referă, exemplarele care nu au putut fi identificate (de ex. Buteo sp., Larus cachinnans/michahellis, Rapaces sp.).

În cazul observațiilor efectuate pe baza unor metodologii sau în cazul listelor complete unde nu s-a observat nicio specie, în câmpul specie se va trece cuvântul NULL. Observațiile nule sunt și ele deosebit de importante!

Numărul

Numărul este un câmp obligatoriu. Vă rugăm estimați întotdeauna numărul exemplarelor observate! Estimarea, chiar dacă este greșită, va fi întotdeauna mai aproape de numărul real decât numărul unu, pe care îl putem presupune deja dacă este indicată numai prezența speciei.

Dacă încărcați liste vechi în care nu este precizat numărul exemplarelor, introduceți 1 la număr și selectați valoarea cel puțin numărul la Gradul de precizie al numărării.

Gen și vârstă

Câmpuri de tip listă, opțional.

În cazul în care se dorește încărcarea datelor a mai multor exemplare la care se cunoaște vârsta sau genul, dar au vârste sau/și genuri diferite, pentru a permite filtrarea datelor este recomandată încărcarea lor pe rânduri diferite. Încărcându-le într-un singur rând și precizând vârsta/genul la Observații se va îngreuna considerabil includerea acestor date în rezultatele unei filtrări pe gen/vârstă. De ex. dacă au fost observate 2 ex. de Circus cyaneus, un mascul adult și un juvenil, cele două exemplare trebuie încărcate în două rânduri separate.

Gradul de precizie al numărării

Acest câmp permite indicarea preciziei numărului încărcat. Este recomandată folosirea lui cel puțin în cazurile:

  • în cazul numerelor mai mari, dacă numărul a fost obținut prin numărarea exactă sau estimarea precisă a exemplarelor, iar acest lucru nu este cerut în mod implicit de metodologie (de ex. la numărarea exactă a anumitor specii în cursul unor observații ocazionale)
  • în cazul în care numărul exemplarelor este cu siguranță mai mare ca cel indicat (cel puțin numărul). Acesta este și cazul în care sunt încărcate date la care nu au fost notate numărul exemplarelor observate, în acest caz recomandăm încărcarea observației introducând 1 la număr, iar selectarea valorii cel puțin numărul la Gradul de precizie a numărării.
Valorile posibile
  • numărare exactă: exemplarele au fost numărate unul câte unul, numărul introdus corespunde exact cu numărul exemplarelor observate
  • estimare precisă: numărul exemplarelor a fost estimat prin numărarea lor în grupuri de câte 5-10 exemplare, numărul introdus este aproape de numărul exemplarelor observate (eroarea este foarte mică)
  • estimare dură: exemplarele observate nu au fost numărate, numărul lor fiind doar estimat pe baza părerii observatorului sau estimarea a fost făcută folosind numărarea unor grupuri mari de exemplare (de ex. câte 100 exemplare). În ambele cazuri marja de eroare este destul de ridicată.
  • cel puțin numărul: se folosește în cazurile în care observatorul este sigur că a văzut cel puțin un număr de exemplare, dar numărul lor era sigur/probabil mult mai mare.
Statutul exemplarului

Câmpul se referă la statutul exemplarului/exemplarelor observat(e) la locul observației, de ex. dacă au fost observate semne care indică cuibăritul sigur a speciei.

Este puternic recomandată completarea acestui câmp în cazurile:

  • când sunt observate semne care indică cuibăritul sigur sau probabil a unei specii (chiar și comune) în zona respectivă - adică categoriile B și C
  • când sunt observate exemplare aflate în migrație activă
Ascunderea observației

În baza de date pot fi încărcate, dar din motive de conservare trebuie ascunse datele următoarelor specii:

  • Otis tarda, Tetrao tetrix – toate observațiile
  • Aquila heliaca, Aquila chrysaetos, Falco cherrug, Falco peregrinus, Bubo bubo – exemplare adulte sau subadulte observate în teritorii cunoscute sau potențiale (chiar dacă observatorul nu are cunoștințe despre cuibăritul speciei într-o zonă, dacă habitatul este adecvat cuibăritului speciei, observația trebuie ascunsă). De ex. dacă un exemplar adult de Falco peregrinus este observat într-un/în apropierea unui habitat de stâncărie în orice perioadă a anului, observația trebuie ascunsă. Dacă un astfel de exemplar este observat într-un alt tip de habitat, observație nu trebuie ascunsă. Dacă un exemplar adult de Aquila chrysaetos fiind o specie rezidentă se află foarte probabil în teritoriul său, astfel este recomandată ascunderea observației, cu excepția cazurilor în care suntem siguri de faptul că nu se află în teritoriul său.

Observațiile ascunse în acest fel vor fi vizibile userului care încarcă datele, respectiv administratorilor.

În cazul anumitor evaluări/programe (mai ales cele realizate din contracte) va exista încă o opțiune de ascundere, care va permite numai accesul parțial la observații.

Observații

Vă rugăm scrieți observațiile în limba română sau engleză!

Încărcare de date din fișier (file-upload)


Funcția de încărcare de date din fișiere este utilă în cazurile în care datele sunt deja introduse într-o altă formă tabelară în întregime (formularul de încărcare a datelor este folosit numai pentru încărcare) sau parțial (anumite câmpuri sunt completate, altele nu, de ex. într-un .gpx este completată geometria, data, altitudinea, iar restul câmpurilor pot fi completate în formularul de încărcare a datelor).

Încărcarea de date din fișier necesită întotdeauna pregătirea atentă a datelor! Vă rugăm urmăriți cu atenție instrucțiunile de la secțiunea Pregătirea datelor!

Ce fel de file-uri pot fi încărcate?

csv, dsv, gpx, ods, shape, tsv, xls, xlsx

Recomandăm folosirea fișierelor tip .csv în locul tabelelor excel (acestea pot fi salvate ca .csv).

Acces la încărcarea de fișiere

Toți userii vor avea acces la două formulare de încărcare de fișiere: cea a Observațiilor ocazionale – liste incomplete și cea a Listelor complete.

Deoarece încărcarea de date din fișiere necesită o înțelegere mai profundă a modului de funcționare a bazei de date, respectiv pregătirea datelor necesită o atenție sporită, încărcarea seturilor de date mai complexe nu este permisă, din start, tuturor userilor. Cine dorește să încarce date mai complexe este rugat să contacteze administratorii care vor oferi ajutor în pregătirea fișierului și vor facilita accesul la formularul de încărcare a datelor complexe.

Pregătirea fișierului pentru încărcarea de date din observații ocazionale
  1. Câmpurile tip listă (câmpurile cu valori posibile predefinite) – Unitate (liste incomplete), Vârstă, Gen, Gradul de precizie al numărării, Statutul exemplarelor, Ascunderea observației unei specii periclitate/cuib:
    • Funcția de liste nu funcționează în formularul de încărcare de fișiere, astfel acestea trebuie introduse manual în fișierul încărcat. Acesta poate fi făcut atât în formularul de pe interfața web (în cazul încărcării .gpx) sau în faza de pregătire a fișierelor (recomandat în cazul fișierelor tip excel).
    • Pe interfața web a bazei de date multe valori ale câmpurilor tip listă sunt „traduse”, fie datorită faptului că baza de date funcționează în mai multe limbi, fie pentru a face mai clare opțiunile. În cazul încărcării datelor din fișier aceste date trebuie introduse în formatul lor original. În prima coloană (Valoare bază de date) al tabelului alăturat sunt prezentate valorile posibile ale câmpurilor tip listă.
    • Pentru a evita greșelile, vă rugăm copiați valorile din tabel cu ajutorul funcției copy/paste în fișierul dumneavoastră!
  2. Denumire științifică, Observatori:
    • Funcția de a prezenta o listă a valorilor posibile după începerea introducerii primelor litere nu funcționează în formularul de încărcare a fișierelor, astfel acestea trebuie introduse manual.
    • Introducerea manuală a acestora este o sursă de greșeală importantă. Greșelile referitoare la denumirea speciilor vor fi corectate periodic de administratori, dar ar fi de preferat evitarea lor.
    • Vă rugăm verificați cât mai atent denumirile și numele introduse ca să nu conțină greșeli de ortografie!
  3. Timpul începerii, durata observațiilor (liste complete):
    • în formularul web aceste valori se introduc în format ora:minut. Această valoare însă este convertită automat de program în minute, miezul nopții (ora 00:00) fiind egală cu valoarea 0. De ex. ora 20:30 va fi egală cu 20x60+30=1230 minute.
    • la încărcarea datelor din fișiere, timpul trebuie încărcat convertit în minute!
  4. ID listă completă (liste complete):
    • dacă sunt încărcate deodată mai multe liste complete, listele trebuie identificate prin alocarea unui număr întreg diferit pentru fiecare listă. Adică la toate rândurile primei liste, câmpul va avea valoarea 1, la toate rândurile listei 2 va avea valoarea 2, la toate rândurile liste 3 va avea valoarea 3, etc.
  5. Coordonate geografice:
    • în cazul punctelor, în formularele de încărcare de fișiere este permisă și folosirea coordonatelor geografice în locul formatului WKT. Acestea trebuie introduse în coloanele Longitudine (X) și Latitudine (Y), iar în acest caz câmpul Geometrie (WKT) poate fi lăsat liber. Este însă necesară completarea uneia dintre cele două variante!
    • Dacă folosiți coordonate, verificați întotdeauna ca cele două să nu fie inversate (Vizualizare pe hartă)!


În tabelul următor sunt enumerate valorile bazei de date care trebuie introduse în fișierele încărcate. Trebuie introduse valorile din coloana Valoare bază de date!


Denumire coloană/Oszlop neve/Column name Valoare bază de date/ Adatbázis érték /Database value Română Magyar English
Unitate/Egység/Unit str_individuals exemplar egyed individuals
str_carcass cadavru tetem carcass
str_nest_cavity cuib/scorbură fészek/odú nest/cavity
str_colony colonie telep colony
str_feather pană toll feather
str_excrement excremente ürülék excrement
str_footprints urme de pași lábnyom footprints
str_pellets ingluvii köpet pellets
str_other_signs alte urme (specificați la Observații) egyéb nyom (pontosítsa a Megjegyzésben) other signs (specify at the Notes)
Gen/Ivar/Sex str_male mascul hím male
str_female femelă tojó female
str_pair pereche pár pair
str_male_female ambele mindkettő both
Kor/Vârstă/Age str_subadult subadult szubadult subadult
str_pull pui fióka nestling
str_immature imatur immatur immature
str_juvenile juvenil juvenilis juvenile
str_fully_grown dezvoltat kifejlett fully grown
Gradul de precizie a numărării/Számolás pontossága/Precision of count str_rough_estimate estimare dură pontatlan becslés rough estimate
str_precise_estimate estimare precisă pontos becslés precise estimate
str_exact_count numărare exactă pontos számolás exact count
str_at_least_number cel puțin numărul legkevesebb a szám at least the number
Statutul exemplarelor/Egyed(ek) státusa/Status of individuals str_non_breeding 0 – necuibăritor 0 – nem fészkel 0 – not breeding
str_in_active_migration 0.1 – în migrație activă 0.1 – aktív vonulásban 0.1 – in active migartion
str_overflying 0.2 – a trecut în zbor 0.2 – átrepülő 0.2 – overflying
str_individual_in_breeding_habitat A.1 – exemplar în perioada de cuibărit în habitat adecvat cuibăritului A.1 – egyed költési időben költésre megfelelő élőhelyen A.1 – species in breeding season in possible nesting habitat
str_singing_male A.2 – mascul cântător în peroada de cuibărit A.2 – éneklő hím költési időben A.2 – singing male(s) in breeding season
str_pair_in_breeding_habitat B.3 – pereche în perioada de cuibărit în habitat adecvat cuibăritului B.3 – pár költési időben költésre megfelelő élőhelyen B.3 – pair in suitable nesting habitat in breeding season
str_territorial_one_week_apart B.4 – teritoriu presupus pe baza comportamentului teritorial observat de min. două ori, la cel puțin o săptămână diferență B.4 – feltételezett territórium territoriális viselkedés észlelésével legalább kétszer egy hét különbséggel B.4 – territory assumed through observed territorial behaviour, min. twice, at least one week apart
str_courtship_display B.5 – curtare (zbor nupţial, hrănire de curtare) sau copulare B.5 – udvarlás (pl nászrepülés, etetés), pózolás, párzás B.5 – courtship and display
str_visit_probable_nest B.6 – vizitarea unui loc de cuibărit probabil B.6 – valószínű fészkelőhely meglátogatása B.6 – visiting probable nest-site
str_agitated_behav_anxiety_call B.7 – comportament agitat sau vocalizare de alarmă de la adulți B.7 – költésre utaló riasztó hang vagy izgatott viselkedés B.7 – agitated behaviour or anxiety calls from adults
str_brood_patch B.8 – pată de clocire B.8 – kotlófoltos adult B.8 – brood patch on adult examined in the hand
str_nest_building B.9 – construcție sau excavare cuib B.9 – fészeképítés B.9 – nest-building or excavating of nest-hole
str_distraction_injury_display C.10 – comportament de distragere sau de simulare a rănirii C.10 – elterelő vagy sérülést tettető viselkedés C.10 – distraction-display or injury-feigning
str_used_nest_eggshell C.11 – cuib folosit recent sau coajă de ouă C.11 – recensen használt fészek vagy tojáshéj C.11 – recently used nest or eggshells found
str_recently_fledged_dawny_young C.12 – pui recent zburați din cuib sau pui cu puf C.12 – frissen kirepült fiatal vagy pelyhes fióka C.12 – recently fledged young or downy young
str_ad_incubating_or_on_occupied_nest C.13 – exemplar incubând sau pe cuib probabil ocupat C.13 – kotló madár vagy adult madár foglaltnak ítélt fészeknél C.13 – adult incubating or on/in nest seemingly occupied
str_ad_with_food_faecal_sac C.14 – adult transportând hrană pentru pui sau excremente C.14 – ürüléket vagy fiókáknak táplálékot szállító adult C.14 – adult carrying a faecal sac or food for young
str_nest_with_egg C.15 – cuib cu ouă C.15 – tojásos fészekalj C.15 – nests containing eggs
str_nest_with_young C.16 – cuib cu pui C.16 – fiókás fészek C.16 – nests with young seen or heard
Statutul cuibului/Fészek státusa/Nest status str_occupied Ocupat Foglalt Occupied
str_not_occupied Nem foglalt Neocupat Not occupied
Listă completă de specii?/Teljes fajlista?/Complete list of species? 0 nu nem no
1 da igen yes
Ascunderea observației/Adat titkosítása/Hide observation? 0 nu nem no
1 ascunde specie periclitată sau cuib természetvédelmi titkosítás hide endangered species or nest
Funcții în formularele de încărcare a fișierelor

La încărcarea fișierului în formular, datele din tabel sunt împărțite în grupuri de câte a 20 de rânduri.

Funcția autofill
completarea câmpului autofill completează numai rândurile active din pagina respectivă. Completarea tuturor paginilor cu valoarea dorită se face prin dublu click în câmpul autofill completat.

Câmpurile obligatorii sunt colorate în roz, cele opționale în gri. Câmpurile Geometrie și Coordonatelor geografice sunt gri, însă doar una dintre cele două câmpuri este obligatorie.

În prima fază după încărcarea fișierului în formular, capul de tabel nu este asociat cu coloanele din tabel. Câmpurile bazei de date sunt listate în stânga tabelului și trebuie trase (drag and drop) peste coloana care corespunde câmpului respectiv.

Dacă sunt încărcate cu regularitate fișiere cu structură similară (de ex. .gpx), ordinea coloanelor poate fi salvată, funcția se găsește sub tabel.

Metode

Observații ocazionale

Sunt considerate observații ocazionale toate observațiile care au fost făcute fără o anumită metodă specifică. Despre observațiile ocazionale puteți citi mai mult aici

Metode generale definite în OpenBirdMaps

Dat fiind faptul că datele colectate pe baza unor metodologii sunt mult mai valoroase ca cele din observațiile ocazionale, a fost necesară definirea unor metodolgii cu restricții puține, relativ simple. Pentru aceste metodologii au fost create formulare care permit o anumită plasticitate, permițând astfel încărcarea unor date colectate în diferite situații dar respectând anumite reguli de bază ale metodologiei.

La fiecare metodologie sunt predefinite sau trebuie definite speciile vizate de către utilizator. Dacă în afara speciilor vizate ați fost atenți și ați notat și celelalte specii de păsări observate, atunci vorbim de liste complete de specii și în cazul acestora. Pentru listele complete este necesară notarea timpului începerii observației și a duratei observației. Vă rugăm să fiți atenți și la acest aspect!

Vă rugăm citiți cu atenție metodologiile de mai jos. Dacă aveți date care au fost colectate conform cerințelor enumerate, atunci să le încărcați în formularele acestora.

Numărarea completă a păsărilor acvatice

Habitatele acvatice sunt destinațiile preferate a multor ornitologi, astfel aplicând această metodă simplă se pot aduna multe date referitoare la distribuția și abundența acestor specii.

Specii vizate: toate păsările acvatice cu excepția Passeriformelor

Metodologie:

  • trebuie acoperită integral (sau aproape integral) o suprafață de apă bine definită: un lac, un sistem de lacuri, o porțiune de râu, etc.
  • pe suprafața de apă definită trebuie numărate exact sau estimate precis (în cazuri excepționale este permisă și estimarea dură, atunci când nu este posibilă una dintre cele două variante preferate) exemplarele văzute sau auzite ale tuturor speciilor de păsări acvatice.
  • recomandăm completarea câmpului Gradul de precizie a numărării

Dacă vizitați des o zonă acvatică (mai ales dacă este una importantă) și acoperiți integral zona respectivă, merită să creați un Program local pentru această activitate. Beneficiile inculd posibilitatea de a filtra rezultatele când ați acoperit integral zona, dar planificăm și includerea unor posibilități de analiză simplă de date.

Numărare de pe puncte de observație - general

Metodă generală care poate fi folosită în diverse situații, ca de ex. evaluarea păsărilor cântătoare sau a unor specii nocturne.

Specii vizate: toate speciile de păsări

Metodologie:

  • observații de pe puncte de observație
  • nu se folosește stimulare vocală
  • sunt numărate cât mai exact toate exemplarele speciilor observate
  • este obligatorie notarea începerii observației și durata observației
  • recomandăm notarea intensității vântului pe baza scării Beaufort
  • durata observațiilor este de obicei scurtă, dar este permisă și adăugarea unor observații cu durată lungă. De ex. la evaluarea păsărilor cântătoare se folosesc observații de 5-10 minute, la evaluarea cristelului de câmp 5 minute, etc.

Păsări răpitoare - numărare de pe puncte de observație

Metodă generală folosită pentru evaluarea păsărilor răpitoare de zi, atât în perioada de cuibărit, cât și în perioada de migrație.

Specii vizate:

  • în perioada de cuibărit: toate speciile de păsări răpitoare de zi și barza neagră (Ciconia nigra)
  • în perioada de migrație: toate speciile de păsări răpitoare de zi, berzele și pelicanii

Metodologie:

  • observații de pe puncte de observație
  • observatorul caută activ speciile țintă folosind și binoclul
  • sunt numărate cât mai exact toate exemplarele speciilor țintă observate
  • este obligatorie notarea începerii observației și durata observației
  • recomandăm notarea intensității vântului pe baza scării Beaufort și a gradului de acoperire a cerului cu nori
  • durata observațiilor este de obicei lungă, de minim 1 oră. În perioada de cuibărit recomandăm o durată de 2-3 ore, în perioada de migrație o zi, dar pot fi încărcate observații și cu durate diferite.
  • intervalul orar recomandat (depinde și de perioada anului): între orele 9-18

Puncte de observație cu stimulare vocală (playback)

Metodă folosită în special pentru evaluarea unor specii cu comportament ascuns sau ale speciilor nocturne. Recomandăm să folosiți stimularea vocală numai în cazurile indicate și cu precauție pentru a evita deranjarea părăilor.

Specii vizate: trebuie definit de utilizator în câmpul Specii vizate folosind denumirea științifică a speciei

Metodologie:

  • observații de pe puncte de observație
  • se folosește stimulare vocală. Vă rugăm specificați în câmpul Specii vizate tipul de voce folosit, durata playback-ului și durata ascultării în liniște. Vă rugăm, dacă este posibil, scrieți în engleză. De ex. playback of 3 minutes of Galucidium passerinum territorial whistle, followed by 5 minutes of listening in silence.
  • sunt numărate exact toate exemplarele speciilor țintă observate
  • este obligatorie notarea începerii observației și durata observației
  • recomandăm notarea intensității vântului pe baza scării Beaufort

Metode specifice din scheme de monitorizare/evaluare

Aceste metode sunt adeseori aproape identice cu metodele generale enumerate mai sus, diferența este că sunt cerute în general mai multe detalii sau sunt fixate aspecte precum durata observației sau perioada zilei în care se efectuează observațiile. Ca o regulă generală, pentru a reduce la minimum necesar numărul metodelor folosite, dacă o metodă specifică poate fi încadrată într-o metodă generală, atunci la Metodă se va specifica metoda generală. Faptul că este vorba totuși de o metodologie riguroasă, se va deduce din încadrarea în secțiunea Program.

Descrierea metodelor specifice folosite la schemele de monitorizare se găsește de obicei pe paginile de web ale instituțiilor care le coordonează. Mai jos găsiți câteva linkuri.

Metoda monitorizării efectivelor de iernare a păsărilor răpitoare: poate fi descărcată de pe pagina http://milvus.ro/wintering-birds-of-prey-monitoring-programme

Profil

În Pofil se regăsesc:

  • informațiile referitoare la utilizator și la activitatea acestuia
  • aici pot fi încărcate și manipulate geometriile preîncărcate (vezi mai jos)
  • de aici pot fi continuate sau șterse încărcărcările de date întrerupte și salvate
  • de aici pot fi invitate utilizatorii noi la baza de date
  • aici se regăsește meniul de Administrare bază de date, accesibil numai Administratorilor principali
  • de aici există posibilitatea înființării unei baze de date noi

Încărcare și manipulare geometrii

Dacă există geometrii (puncte, linii, poligoane), pe care doriți să folosiți frecvent la încărcarea sau la filtrarea datelor, puteți să le încărcați la Profil/Manipulare geometrii încărcate. De ex. dacă parcurgeți în mod regulat aceeași traseu, sau ieșiți des la un lac, merită să încărcați linia traseului sau poligonul lacului de aici, astfel la încărcarea datelor vă apare la geometrie din lista geometriilor salvate. La fel, dacă doriți să filtrați des cu un poligon (de ex. limitele unei arii protejate, limitele unui județ, limitele zonei vizitate des etc.), puteți încărca poligonul de aici, și vă apare în lista de pe pagina Hartă/Interogare spațială.

Pot fi încărcate două tipuri de fișiere spațiale:

  • shape: în acest caz trebuie încărcate 4 fișiere, anume .shp,.shx,.dbf și .prj
  • kml (atenție, NU .kmz)

Important! Vă rugăm simplificați poligoanele și liniile la minimul posibil (maxim câteva zeci de puncte)! Nu merită să încărcați gemoetrii formate din sute sau mii de puncte!

În meniul Geometrii proprii puteți denumi geometriile, respectiv puteți seta dacă doriți să le folosiți la încărcare de date și/sau la interogare .

Hartă și interogare (filtrare) date